miercuri, 22 noiembrie 2017

Călătorii cu şi fără cărţi

Ibn Battuta Mall
   Un om drag mie, recent, îmi ura să am parte de cât mai multe călătorii interesante, în locuri fabuloase, pentru că – nu-i aşa? – „o călătorie face cât zece cărţi”. Expresia asta o aud adeseori. Este repetată ca o axiomă. De netăgăduit! Nu se ştie cine a zis-o prima oară şi nici contextul lansării ei către lume. A căpătat valenţe noi de-a lungul timpului: „cât o sută de cărţi”, ba chiar „câi o mie de cărţi”... Oare aşa să fie?
   Călătoria se spune că este singurul lucru care se poate cumpăra şi care te face mai bogat. În plus, o călătorie nu poate să-ţi fie confiscată sau să fie pusă sub sechestru. Este o experienţă personală. Scriitorul american Wendell Erdman Berry spunea că „nimeni nu poate descoperi lumea pentru altcineva”. Însă modul în care te marchează o călătorie (intelectual, spiritual etc.) depinde doar de capacitatea ta de înţelegere, de bagajul informaţional pe care îl ai deja şi de obsesiile individuale. „Oriunde te duci, ceva devine parte din tine într-un fel.” – spune Anita Desai (scriitoare de origine indiană). Da, numai că trebuie să ai deschiderea şi curiozitatea de a accepta ceea ce întâlneşti în calea ta. Pentru asta, e nevoie să ştii ceva despre lumea în care pătrunzi. De aceea, eu cred că într-o călătorie vezi doar ceea ce ştii. Zilele trecute, un prieten – scriitorul Ovidiu Bufnilă – îmi povestea că în zona Cucuteni, unde au fost descoperite urmele unei civilizaţii cumane, ţăranii au strâns, de-a lungul vremii, diverse lucruri dezgropate, la arat, din ogor. Astfel în curtea unuia, un coif (probabil) cuman este folosit drept vas pentru grăunţele date găinilor. Altul şi-a împodobit calul punându-i o fibulă strălucitoare la căpăstru. Pentru oamenii aceia, obiectele antice găsite sunt doar „zorzoane” metalice cărora ei le-au găsit fucţionalităţi actuale. Asta ştiu, asta văd!
   Lecturarea cărţilor şi călătoriile înseamnă curiozitate, aventură intelectuală, evadare din rutină. Sunt împreună, nu în competiţie. O călătorie fără câteva cărţi nu face două parale! „Dacă nu ştii unde mergi, orice drum te duce acolo.” – spune Lewis Carroll cu o anume urmă de ironie. Probabil că, la primul contact, un dezvoltator imobiliar care a ratat bacalaureatul ar considera Acropole o mare pierdere financiară pentru atenieni: „Aşa teren bun de construit ocupat de-atâtea ruine nefolositoare!”... Cariatidele – chiar întregi! – sunt inegale (explicaţia o găsiţi în cărţile de arhitectură), iar din Marele Templu au mai rămas câteva coloane ciobite, mâncate de vânt. Legendele vechii Elade rezistă doar atâta timp cât încă le mai citim şi le mai înţelegem dimensiunea aristotelică şi pitagoreică. Fiecare carte bună citită este o călătorie în sine. Sau un început de călătorie... Pe parcursul lecturii ne facem prieteni sau duşmani cu personajele, ne emoţionează sau ne înfurie dramele imaginate de autor şi ne grăbim către final pentru a ne reîntâlni „acasă” cu restul cărţilor din bibliotecă. „Nu trebuie să arzi cărţile ca să distrugi o cultură. Trebuie doar să convingi oamenii să nu le mai citească.” – scria Ray Bradbury. Mie exact aşa îmi sună zicerea cu „o călătorie face cât zece cărţi”...
   Ce-ar fi Barcelona fără Gaudi? Un rătăcit, care nu a citit zece cărţi înainte, s-ar plictisi în Parcul Güell rămânându-i în minte doar papagalii jucăuşi care îţi culeg firimiturile din palmă. Sau s-ar plimba pe Passeig de Gracia, atent mai ales la terasele cochete, cu meniuri alese şi ar fi surprins de ciudăţenia arhitecturală din jur. Mai întâi, Casa Mulleras i s-ar părea mult prea sofisticată faţă de restul clădirilor din jur. Iar cele din vecinătate l-ar zăpăci de-a binelea. Casa Batlló, bijuteria pentru care Gaudi a fost dat în judecată de proprietarul contractant, este fascinantă şi prin povestea sa. O poveste pe care trebuie să o cauţi şi să o citeşti. Benjamin Disraeli spunea că într-o călătorie „văd mai mult decât îmi amintesc”, iar mai apoi, revenit acasă, „îmi amintesc mai mult decât am văzut”.
   Nu de puţine ori, la întoarcerea dintr-o călătorie am simţit nevoia să caut în rafturile bibliotecii mai multe informaţii despre locurile şi oamenii de pe meleagurile pe unde tocmai trecusem. Uneori trăiesc sentimentul că mi-a scăpat ceva, că nu am văzut pentru că nu ştiam. Eram în Emiratele Unite şi ca orice român ajuns acolo am avut impresia că singurele „chestii” interesante sunt mall-urile. Numai că m-am trezit în Ibn Battuta Mall şi dintr-odată shopping-ul nu mi s-a mai părut a fi principala ţintă. Am descoperit cum poate fi adaptată legenda marelui călător arab Ibn Battuta (Abu Abd Allah Muhammad Ibn Abd Allah al-Lawati al-Tanji Ibn Battuta) la obsesiile societăţii consumatoriste contemporane. Spaţiul comercial imens (ceva obişnuit în Dubai) a fost împărţit în şase pavilioane dedicate celor şase mari călătorii ale lui Ibn Battuta: China, India, Persia, Egipt, Tunisia şi Andaluzia. Nu ştiu câţi dintre turiştii care intrau şi ieşeau din magazinele cu produse „de firmă”, fascinaţi de vitrinele luxuriante, îţi mai răpeau din timp pentru a citi panourile electronice interactive care spuneau povestea marelui călător arab. În fiecare dintre cele şase pavilioane erau oferite date despre ce a descoperit Ibn Battuta în respectiva ţară. Recunosc cinstit că la acel moment nu prea ştiam cine a fost acest călător. Revenit în România, am căutat informaţii şi m-au fascinat poveştile orientale ale marelui învăţat. Însă atunci, în acel mall, am simţit că nu am văzut tot ce era de văzut pentru că nu ştiam ce era de ştiut.
   Nu există călătorie fără cărţi, fără lectură. Când Aldous Huxley spune că „să călătoreşti înseamnă să descoperi că toţi se înşeală când este vorba despre alte ţări”, el presupune că deja ştii care este părerea altora despre alte ţări. Chiar şi cei care se declară exploratori, care se duc să descopere locuri neştiute (de ei!), ajung ori să reinventeze roata, ori să caute cu disperare date pentru a înţelege ceea ce văd. Au nevoie de pliante, cărţi sau ghizi locali pentru a li se revela semnificaţiile unor tradiţii, unor gesturi sau obiecte. Altfel, totul este o înşiruire de hieroglife. Şi nu toţi suntem Jean-François Champollion ca să le descifram. Şi nici nu avem vreme...
   Călătoria este un act asumat de cultură şi de învăţătură. „A călători la tinereţe face parte din educaşie, la bătrâneţe din experienţă” – afirmă Francis Bacon. Şi pentru că deja l-am amintit pe Ibn Battuta, merită, în final, citate cuvintele lui despre experienţele pe care le-a trăit: „Călătoritul te lasă fără cuvinte, iar ulterior te transformă într-un povestitor.”
Ştefan RADU