marți, 19 decembrie 2017

VALORI ŞI… VALORI

     Destinul m-a purtat pentru câţiva ani buni în ţara de pe malurile Tamisei. Diferenţele de cultură şi chiar simplul trai au apărut la tot pasul.
     Ca orice ziarist curios, am vrut să analizez domeniul în care am activat mare parte din viaţa mea: presa. Toţi colegii din această breaslă ştiu că subiectul de pe prima pagină vinde ziarul. De aceea, aici găsiţi titlurile şi subiectele cele mai importante şi şocante ale zilei. Spre surprinderea mea, în presa engleză nu am găsit accidente cu peste trei morţi, viol cu moartea victimei şi alte grozăvii de acest gen. Am găsit un subiect care pentru meleagurile noastre pare banal şi chiar plictisitor. Pe prima pagina a unui ziar important trona poza unui cuplu tânăr lângă un tomberon a cărui capac întredeschis lăsa să se vadă o pungă de gunoi. Titlul: Amendaţi cu 100 de lire pentru că tomberonul familiei nu avea capacul complet închis. Şi au continuat să vină poveşti la fel de halucinante. O cunoştinţă a primit prin poştă o amendă de 60 de lire pentru că a aruncat un muc de ţigară pe stradă. În zadar a încercat să scape invocănd vântul puternic ce i-a smuls restul de ţigară din mână. Răspunsul autorităţilor a fost rece şi politicos: “Având în vedere că în Marea Britanie vântul bate mai tot timpul, vă recomandăm ca pe viitor să ţineţi ţigara mai strâns între degete”. Nici nu mai trebuie să menţionez că infracţiunile legate de trafic sunt sancţionate fără drept de apel, începând cu parcarea neregulamentară şi terminând cu depăşirea limitei de viteză sau neacordarea priorităţii la trecerea de pietoni.
     Pentru cineva care vine dintr-o ţară unde mucurile de ţigară şi cojile de seminţe sunt parte din peisaj, iar zona de colectare a gunoiului e ca un câmp dupa bombardament, astfel de ştiri par ceva de domeniul ridicolului. Dar, mai ales, m-au făcut să îmi schimb scala de valori.
     Meandrele vieţii m-au adus înapoi pe plaiurile mioritice. Cu noua scală de valori învăţată, încerc să-mi duc viaţa la aceleaşi standarde. Dar, mă simt ridicolă când merg cu un ambalaj gol în mâna kilometri întregi până găsesc un coş de gunoi, în timp ce trotuarul e plin de hârtii. Când locatari leneşi îşi lasă sacul cu resturi menajere în coşul de gunoi de la colţul străzii, iar punctele de colectare a gunoiului sunt periodic răscolite şi jefuite de cei care caută prin tomberoane. Ca să nu mai amintesc zonele de picnic după o duminică la iarbă verde sau lacurile acoperite de bidoane de plastic.
     Ce e de făcut? Mă întorc la scala de valori locală sau rămân în lumea ireală a curăţeniei şi civilizaţiei?
Dana Munteanu (McAllister)

marți, 12 decembrie 2017

Centenarul discordiei


   Suntem, deja, în „Anul 100“ al Marii Uniri. Avanpremiera care ar fi trebuit să fie aniversarea 99 din acest an s-a păstrat în coordonatele festivismului militaro-politicianist, cu defilări, discursuri pompoase (reciclate după cele de anţărţ!) şi – bineînţeles! – mici, vin fiert şi ciolan cu fasole.
   Însă toate astea reprezintă doar „garnitura“ clasică pentru gâlceava perpetuă a politicienilor: atacuri reciproce, absenţe din tribunele oficiale, vituperări la adresa adversarilor aflaţi în „dezastru moral“, vinovaţi de „suferinţa seculară“ a poporului asuprit. Când îi asculţi pe „aleşii neamului“ (dacă mai ai răbdarea necesară!), nu poţi să nu rememorezi figurile marilor oameni de stat care au zidit România modernă. Ei ştiau ce este spiritul de sacrificiu, aveau un ţel şi urmau un program dictat de credinţa poporului român în unitatea sa. Astăzi, ce-avem? Centenarul Marii Uniri i-a prins pe guvernanţi nepregătiţi precum iarna! De 99 de ani se ştia că în 2018 este marea sărbătoare... Se chinuie fel de fel de „responsabili“ să încropească un program deocamdată „nevertebrat“. Mai bătrân decât România Mare şi tot pe-atâta de-nţelept, filozoful Mihai Şora declara, zilele trecute, cu o anume dezamăgire generată de situaţia morală şi politică în care ne aflăm, că doreşte patriei lui „să fie o ţară bine guvernată, cu grija celor care o guvernează pentru cei care sunt guvernaţi. Şi ultima lor grijă să fie grija pentru ei înşişi. Dacă prima lor grijă poate să fie asta, iar ultima lor grijă să fie pentru ei înşişi, România are asiguraţi câţiva ani buni în faţa ei“.
   Aşa cum stă bine românului, fiecare ştie ce ar trebui făcut în anul Centenarului, cum „să jucăm în teren“: să rememorăm figurile emblematice ale României începutului de secol XX, să ridicăm statui, să edităm compendii, să finanţăm publicarea unor romane istorice sau volume cu poezii patriotice („ca pe vremuri!“), să organizăm chermeze cu lăutari, să nu uităm de „gaşca Zurli“, să ducem copiii la muzeu cu clasa, să intervievăm niscaiva veterani şi-apoi să-i cărăm cu noi la Alba Iulia şi câte şi mai câte... Numai că atunci când ai vrea să te lămureşti ce-i în minţile celor care au „pâinea şi cuţitul“, liniştea este aproape mormântală. Afli că a fost selectată sigla Centenarului şi că se lucrează la program. Fraţilor, e decembrie 2017! În România, de la Crăciun şi până după Sfântul Ioan Botezătorul (şi pe nou, şi pe vechi!), totul e un mare ospăţ urmat de câteva săptămâni de indigestie. Până să se trezească şi responsabilii cu Centenarul din beţia festivismului, trec momente majore precum Unirea Basarabiei cu Ţara sau Pacea de la Buftea. Pentru că, în realitate, Centenarul nu este doar 1 Decembrie. Este un şir de... „centenare“!
   Deocamdată, la Ministerul Culturii se simte o anume irascibilitate ori de câte ori vreun jurnalist îndrăzneşte să întrebe: „Şi cu Centenarul cum mai staţi?“ Domnul ministru Lucian Romaşcanu este convins că „întotdeauna va exista tentaţia de a spune de ce am făcut asta şi n-am făcut cealaltă. Va trebui să avem şi festivităţi, pentru că e un an festiv, va trebui să avem şi lucruri foarte concrete, care ţin de infrastructură“. Premierul Tudose vorbeşte despre reabilitarea sediilor unor teatre din Bucureşti, achiziţii de carte pentru biblioteci şi finalizarea investiţiilor la Catedrala Neamului. Nici un cuvânt despre starea deplorabilă în care se află Muzeul Naţional de Istorie (închis în proporţie de 80 la sută de aproape 15 ani)! „Interesul nostru, al Guvernului, este să încurajăm tânăra generaţie să citească, iar pe cei din generaţia noastră şi a părinţilor noştri, să se întoarcă la lectură. Avem toată disponibilitatea să sprijinim cu fonduri bugetare finanţarea acestui proiect, pe care să îl cuprindem în Programul Centenar“, a declarat dl Tudose. Şi nu i-a fost de-ajuns: „Nu putem bifa acest eveniment printr-o petrecere cu mititei şi sarmale cu mămăligă. Vorbim la copii despre lapte şi corn, în regulă. Acum este nevoie de ceva similar cu «Lapte, corn, carte»“. Pe acest principiu, în „Programul Centenarului“ (dacă va exista un asemenea document oficial...) pot fi introduse subvenţionarea protezelor ortopedice, întreţinerea parcurilor sau salvarea rasei de suine Mangaliţa, renumitul „porc-somon“ (că altfel, de unde ciolan cu fasole?!...).
   Sărbătorirea Marii Uniri este un spectacol în plină desfăşurare. Regizorii (oficialii ştiuţi şi neştiuţi) asigură suspansul maxim: habar n-avem şi nici nu intuim ce urmează. La fel ca ei!
Ştefan Radu
(Articol publicat în Revista ATENEU, noiembrie – decembrie 2017.)

duminică, 26 noiembrie 2017

Expoziţie de caricatură – VEM

http://centrulapostu.ro/portfolio/expozitie-de-caricatura-vem/

Expoziţia de caricatură a lui Victor Eugen Mihai – VEM, excelentul album lansat cu acest prilej, printr-un insolit şi încărcat de surprize spectacol-eveniment, realizat cu expresivitate de actorul Matei Bogdan – şi punctat fulminant şi apoteotic într-un final semnat inconfundabil de Geo Popa – mi-au întărit convingerea că e nevoie de înzestrări speciale ca să reuşeşti să faci ceva unic, să extragi extraordinarul din banal, să impresionezi prin simplitate inteligentă.
De pe simeza Centrului de Cultură „George Apostu” din Bacău, grafismele lui VEM tac cu umor, ridiculizând metehnele umane, nu neapărat cu hohote stridente de râs, ci îndemnându-ne la meditaţie. Printre liniile trasate cu fermitate, se distinge o undă de tristeţe generată de melancolia după o lume imposibil de perfectă.
A fost un vernisaj altfel, un eveniment cu nostime profunzimi, pe care protagoniştii l-au abordat cu o amuzantă seriozitate. Că nimic nu e mai hilar decât realitatea, a dovedit-o şi numerosul public prezent care şi-a afirmat fără ezitare simţul umorului, pozând cu veselie îndărătul unor rame goale, în rol de caricaturi vivante.
Val Mănescu

joi, 23 noiembrie 2017

Proiecte la început de drum


        Astăzi, 20 noiembrie, s-a reunit Consiliului Director al UZPR – Filiala Bacău "Marius Mircu". S-au discutat următoarele aspecte:
1. solicitarea filialelor UZPR din Neamţ şi Vrancea de a fuziona cu filiala băcăuană;
2. formarea unor echipe jurnalistice care să contacteze instituţiile administrative, culturale şi economice ale judeţului în vederea unei campanii de promovare a imaginii Filialei;
3. editarea unui „Almanah 2018” al UZP – Filiala Bacău (termen de primire a materialelor: 15 decembrie a.c., pe adresa yellow_cyprus@yahoo.com, Adi Popa), la care să participe cu articole TOŢI jurnaliştii băcăuani;
4. necesitatea unui site/blog al UZPR – Filiala Bacău.

Iată că debutul activităţii Filialei UZPR Bacău se doreşte a fi pragmatic şi ambiţios. Ducerea la bun sfârşit a proiectelor propuse – precum cel referitor la „Almanahul 2018” – va fi posibilă doar cu implicarea fiecărui coleg din presa băcăuană.

miercuri, 22 noiembrie 2017

Călătorii cu şi fără cărţi

Ibn Battuta Mall
   Un om drag mie, recent, îmi ura să am parte de cât mai multe călătorii interesante, în locuri fabuloase, pentru că – nu-i aşa? – „o călătorie face cât zece cărţi”. Expresia asta o aud adeseori. Este repetată ca o axiomă. De netăgăduit! Nu se ştie cine a zis-o prima oară şi nici contextul lansării ei către lume. A căpătat valenţe noi de-a lungul timpului: „cât o sută de cărţi”, ba chiar „câi o mie de cărţi”... Oare aşa să fie?
   Călătoria se spune că este singurul lucru care se poate cumpăra şi care te face mai bogat. În plus, o călătorie nu poate să-ţi fie confiscată sau să fie pusă sub sechestru. Este o experienţă personală. Scriitorul american Wendell Erdman Berry spunea că „nimeni nu poate descoperi lumea pentru altcineva”. Însă modul în care te marchează o călătorie (intelectual, spiritual etc.) depinde doar de capacitatea ta de înţelegere, de bagajul informaţional pe care îl ai deja şi de obsesiile individuale. „Oriunde te duci, ceva devine parte din tine într-un fel.” – spune Anita Desai (scriitoare de origine indiană). Da, numai că trebuie să ai deschiderea şi curiozitatea de a accepta ceea ce întâlneşti în calea ta. Pentru asta, e nevoie să ştii ceva despre lumea în care pătrunzi. De aceea, eu cred că într-o călătorie vezi doar ceea ce ştii. Zilele trecute, un prieten – scriitorul Ovidiu Bufnilă – îmi povestea că în zona Cucuteni, unde au fost descoperite urmele unei civilizaţii cumane, ţăranii au strâns, de-a lungul vremii, diverse lucruri dezgropate, la arat, din ogor. Astfel în curtea unuia, un coif (probabil) cuman este folosit drept vas pentru grăunţele date găinilor. Altul şi-a împodobit calul punându-i o fibulă strălucitoare la căpăstru. Pentru oamenii aceia, obiectele antice găsite sunt doar „zorzoane” metalice cărora ei le-au găsit fucţionalităţi actuale. Asta ştiu, asta văd!
   Lecturarea cărţilor şi călătoriile înseamnă curiozitate, aventură intelectuală, evadare din rutină. Sunt împreună, nu în competiţie. O călătorie fără câteva cărţi nu face două parale! „Dacă nu ştii unde mergi, orice drum te duce acolo.” – spune Lewis Carroll cu o anume urmă de ironie. Probabil că, la primul contact, un dezvoltator imobiliar care a ratat bacalaureatul ar considera Acropole o mare pierdere financiară pentru atenieni: „Aşa teren bun de construit ocupat de-atâtea ruine nefolositoare!”... Cariatidele – chiar întregi! – sunt inegale (explicaţia o găsiţi în cărţile de arhitectură), iar din Marele Templu au mai rămas câteva coloane ciobite, mâncate de vânt. Legendele vechii Elade rezistă doar atâta timp cât încă le mai citim şi le mai înţelegem dimensiunea aristotelică şi pitagoreică. Fiecare carte bună citită este o călătorie în sine. Sau un început de călătorie... Pe parcursul lecturii ne facem prieteni sau duşmani cu personajele, ne emoţionează sau ne înfurie dramele imaginate de autor şi ne grăbim către final pentru a ne reîntâlni „acasă” cu restul cărţilor din bibliotecă. „Nu trebuie să arzi cărţile ca să distrugi o cultură. Trebuie doar să convingi oamenii să nu le mai citească.” – scria Ray Bradbury. Mie exact aşa îmi sună zicerea cu „o călătorie face cât zece cărţi”...
   Ce-ar fi Barcelona fără Gaudi? Un rătăcit, care nu a citit zece cărţi înainte, s-ar plictisi în Parcul Güell rămânându-i în minte doar papagalii jucăuşi care îţi culeg firimiturile din palmă. Sau s-ar plimba pe Passeig de Gracia, atent mai ales la terasele cochete, cu meniuri alese şi ar fi surprins de ciudăţenia arhitecturală din jur. Mai întâi, Casa Mulleras i s-ar părea mult prea sofisticată faţă de restul clădirilor din jur. Iar cele din vecinătate l-ar zăpăci de-a binelea. Casa Batlló, bijuteria pentru care Gaudi a fost dat în judecată de proprietarul contractant, este fascinantă şi prin povestea sa. O poveste pe care trebuie să o cauţi şi să o citeşti. Benjamin Disraeli spunea că într-o călătorie „văd mai mult decât îmi amintesc”, iar mai apoi, revenit acasă, „îmi amintesc mai mult decât am văzut”.
   Nu de puţine ori, la întoarcerea dintr-o călătorie am simţit nevoia să caut în rafturile bibliotecii mai multe informaţii despre locurile şi oamenii de pe meleagurile pe unde tocmai trecusem. Uneori trăiesc sentimentul că mi-a scăpat ceva, că nu am văzut pentru că nu ştiam. Eram în Emiratele Unite şi ca orice român ajuns acolo am avut impresia că singurele „chestii” interesante sunt mall-urile. Numai că m-am trezit în Ibn Battuta Mall şi dintr-odată shopping-ul nu mi s-a mai părut a fi principala ţintă. Am descoperit cum poate fi adaptată legenda marelui călător arab Ibn Battuta (Abu Abd Allah Muhammad Ibn Abd Allah al-Lawati al-Tanji Ibn Battuta) la obsesiile societăţii consumatoriste contemporane. Spaţiul comercial imens (ceva obişnuit în Dubai) a fost împărţit în şase pavilioane dedicate celor şase mari călătorii ale lui Ibn Battuta: China, India, Persia, Egipt, Tunisia şi Andaluzia. Nu ştiu câţi dintre turiştii care intrau şi ieşeau din magazinele cu produse „de firmă”, fascinaţi de vitrinele luxuriante, îţi mai răpeau din timp pentru a citi panourile electronice interactive care spuneau povestea marelui călător arab. În fiecare dintre cele şase pavilioane erau oferite date despre ce a descoperit Ibn Battuta în respectiva ţară. Recunosc cinstit că la acel moment nu prea ştiam cine a fost acest călător. Revenit în România, am căutat informaţii şi m-au fascinat poveştile orientale ale marelui învăţat. Însă atunci, în acel mall, am simţit că nu am văzut tot ce era de văzut pentru că nu ştiam ce era de ştiut.
   Nu există călătorie fără cărţi, fără lectură. Când Aldous Huxley spune că „să călătoreşti înseamnă să descoperi că toţi se înşeală când este vorba despre alte ţări”, el presupune că deja ştii care este părerea altora despre alte ţări. Chiar şi cei care se declară exploratori, care se duc să descopere locuri neştiute (de ei!), ajung ori să reinventeze roata, ori să caute cu disperare date pentru a înţelege ceea ce văd. Au nevoie de pliante, cărţi sau ghizi locali pentru a li se revela semnificaţiile unor tradiţii, unor gesturi sau obiecte. Altfel, totul este o înşiruire de hieroglife. Şi nu toţi suntem Jean-François Champollion ca să le descifram. Şi nici nu avem vreme...
   Călătoria este un act asumat de cultură şi de învăţătură. „A călători la tinereţe face parte din educaşie, la bătrâneţe din experienţă” – afirmă Francis Bacon. Şi pentru că deja l-am amintit pe Ibn Battuta, merită, în final, citate cuvintele lui despre experienţele pe care le-a trăit: „Călătoritul te lasă fără cuvinte, iar ulterior te transformă într-un povestitor.”
Ştefan RADU

marți, 21 noiembrie 2017

UZPR & noul concept organizaţional


În urma şedinţei de Consiliu Director (CD) al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), din data de 6 noiembrie 2017, a fost definit un nou concept de organizare a Uniunii. A fost rezultatul mai multor consultări între membrii CD, fiind numiţi 9 coordonatori regionali. Devine şi o formă de responsabilizare a membrilor care, prin liberă asociere, au posibilitatea de a adera la grupul sau filiala de care se simt atraşi.
Totodată anunţăm, pe această cale, că în scurtă vreme va apărea forma complet îmbunătăţită a Statutului Uniunii, dusă la împlinire de un grup de specialişti în limbaj juridic şi administrativ. Acesta va fi supus atenţiei tuturor membrilor UZPR, care vor avea la dispoziţie 15 zile pentru a trimite pe adresa secretariat@uzp.org.ro posibile observaţii sau sugestii. Ele vor fi reanalizate, iar forma finală va fi supusă votului electronic într-o Adunare Generală Extraordinară. Statutul va fi documentul fundamental pe care fiecare membru trebuie să-l respecte şi să-l promoveze atât în interior cât, mai ales, în afara Uniunii.
În acest context, vă facem cunoscute numele membrilor Consiliului Director, coordonatori regionali, precum şi datele lor de contact. De asemenea, pentru o bună organizare a structurilor organizatorice (grupuri de cel puţin 20 de membri şi filiale cu peste 30 de membri) relaţia va trebui să fie reciprocă.
• Regiunea NORD-VEST (Sălaj, Satu Mare, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Maramureş) Gheorghe Văduva (0766747305, vaduvageorge@yahoo.fr)
• Regiunea VEST (Timişoara, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara) Doru Dinu Glăvan (0743394000, ddglavan@gmail.com)
• Regiunea CENTRU (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu) Nicolae Băciuţ (0744474258, nicolaebaciut@yahoo.com)
• Regiunea SUD-VEST (Dolj, Mehedinţi, Gorj, Olt, Vâlcea) Miron Manega (0735906798, miron.manega@gmail.com)
• Regiunea SUD (Argeş, Teleorman, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova) Răzvan Onesa (0751069967, razvan.onesa@tvr.ro) Valentin Uban, consilier (0724593334, veuban@gmail.com) 
• Regiunea SUD EST 1 (Brăila, Galaţi, Vrancea, Bacău) Mihai Ogrinji (0744680866, romania_pit@yahoo.com)
• Regiunea SUD EST 2 (Buzău, Constanţa, Tulcea, Ialomiţa) Emil Stanciu (0722581088, stempe@gmail.com)
• Regiunea NORD-EST (Vaslui, Iaşi, Botoşani, Neamţ, Suceava, diaspora) Daniela Gîfu (0742050673, daniela.gifu33@gmail.com)
• Regiunea BUCUREŞTI-ILFOV Mihai Milca (0722210517, mihai.milca@punctulcritic.ro)

Daniela GÎFU
Vicepreşedinte pe probleme de organizare

Ştefan OLTEANU (U.Z.P.)

Remember Nadia Comăneci – 60

Lacrimi şi aur, la Phenian


Startul în sezonul competiţional 1974 a fost neobişnuit de tardiv: trecuseră cinci luni fără nici un concurs! Nadia, Teodora, Georgeta şi celelalte colege ale lor intră în atmosfera de concurs abia pe 9 iunie¸ cu prilejul «Triunghiularului» Liceul de gimnastică - Denver Colorado (S.U.A.) şi o mai veche cunoştinţă, echipa poloneză W. K .S. «Zawisza» Bydgoszcz. Oneştencele au câştigat confortabil: 1. L.G. Oneşti 184,85 p; 2. Denver Colorado 181, 10 p; 3, W.K.S. «Zawisza» 155,75 p. Nadia Comăneci s-a clasat prima la individual compus, cu 37,50 p, urmată de Debbie Hill (Denver) 37,30 p şi Luminiţa Milea, cu 36,80 p, Nadia câştigând, de asemenea, la sărituri, paralele şi sol. Pe podium au mai urcat Georgeta Gabor, Teodora Ungureanu, Iuliana Marcu, Luminiţa Milea şi Mariana Cojanu. In faţa echipei antrenate de soţii Karolyi stătea acum cel mai mare obiectiv al anului 1974: cea de-a treia ediţie a «Cupei Prietenia». Intensitatea antrenamentelor a urcat din nou în graficul ţinut cu grijă de soţii Karolyi.

(Citiţi articolul integral!)

Carmen MIHALACHE

Un reporter care respectă
blazonul profesiei

Am avut câteva zile plăcute în care m-am plimbat cu domnul Neagu Udroiu prin toată lumea. Cunoscutul ziarist a fost un adevărat globe-trotteur, care a ajuns în multe locuri de pe mapamond, în câteva continente, ţări, capitale, unde a întâlnit mari personalităţi ale vieţii social-politice sau culturale. Şi ca ambasador, în Finlanda şi Estonia, a avut experienţe diverse şi interesante, pe care le-a povestit în multe pagini inspirate. Desigur, plimbarea mea a fost una în imaginaţie, intermediată de scrisul domniei sale, viu, atractiv, nuanţat, din volumul al doilea al lucrării „Jurnalismul -Studenţie fără frontiere”.

(Citiţi articolul integral!)