Suntem, deja, în „Anul 100“ al Marii Uniri. Avanpremiera care ar fi trebuit să fie aniversarea 99 din acest an s-a păstrat în coordonatele festivismului militaro-politicianist, cu defilări, discursuri pompoase (reciclate după cele de anţărţ!) şi – bineînţeles! – mici, vin fiert şi ciolan cu fasole.
Însă toate astea reprezintă doar „garnitura“ clasică pentru gâlceava perpetuă a politicienilor: atacuri reciproce, absenţe din tribunele oficiale, vituperări la adresa adversarilor aflaţi în „dezastru moral“, vinovaţi de „suferinţa seculară“ a poporului asuprit. Când îi asculţi pe „aleşii neamului“ (dacă mai ai răbdarea necesară!), nu poţi să nu rememorezi figurile marilor oameni de stat care au zidit România modernă. Ei ştiau ce este spiritul de sacrificiu, aveau un ţel şi urmau un program dictat de credinţa poporului român în unitatea sa. Astăzi, ce-avem? Centenarul Marii Uniri i-a prins pe guvernanţi nepregătiţi precum iarna! De 99 de ani se ştia că în 2018 este marea sărbătoare... Se chinuie fel de fel de „responsabili“ să încropească un program deocamdată „nevertebrat“. Mai bătrân decât România Mare şi tot pe-atâta de-nţelept, filozoful Mihai Şora declara, zilele trecute, cu o anume dezamăgire generată de situaţia morală şi politică în care ne aflăm, că doreşte patriei lui „să fie o ţară bine guvernată, cu grija celor care o guvernează pentru cei care sunt guvernaţi. Şi ultima lor grijă să fie grija pentru ei înşişi. Dacă prima lor grijă poate să fie asta, iar ultima lor grijă să fie pentru ei înşişi, România are asiguraţi câţiva ani buni în faţa ei“.
Aşa cum stă bine românului, fiecare ştie ce ar trebui făcut în anul Centenarului, cum „să jucăm în teren“: să rememorăm figurile emblematice ale României începutului de secol XX, să ridicăm statui, să edităm compendii, să finanţăm publicarea unor romane istorice sau volume cu poezii patriotice („ca pe vremuri!“), să organizăm chermeze cu lăutari, să nu uităm de „gaşca Zurli“, să ducem copiii la muzeu cu clasa, să intervievăm niscaiva veterani şi-apoi să-i cărăm cu noi la Alba Iulia şi câte şi mai câte... Numai că atunci când ai vrea să te lămureşti ce-i în minţile celor care au „pâinea şi cuţitul“, liniştea este aproape mormântală. Afli că a fost selectată sigla Centenarului şi că se lucrează la program. Fraţilor, e decembrie 2017! În România, de la Crăciun şi până după Sfântul Ioan Botezătorul (şi pe nou, şi pe vechi!), totul e un mare ospăţ urmat de câteva săptămâni de indigestie. Până să se trezească şi responsabilii cu Centenarul din beţia festivismului, trec momente majore precum Unirea Basarabiei cu Ţara sau Pacea de la Buftea. Pentru că, în realitate, Centenarul nu este doar 1 Decembrie. Este un şir de... „centenare“!
Deocamdată, la Ministerul Culturii se simte o anume irascibilitate ori de câte ori vreun jurnalist îndrăzneşte să întrebe: „Şi cu Centenarul cum mai staţi?“ Domnul ministru Lucian Romaşcanu este convins că „întotdeauna va exista tentaţia de a spune de ce am făcut asta şi n-am făcut cealaltă. Va trebui să avem şi festivităţi, pentru că e un an festiv, va trebui să avem şi lucruri foarte concrete, care ţin de infrastructură“. Premierul Tudose vorbeşte despre reabilitarea sediilor unor teatre din Bucureşti, achiziţii de carte pentru biblioteci şi finalizarea investiţiilor la Catedrala Neamului. Nici un cuvânt despre starea deplorabilă în care se află Muzeul Naţional de Istorie (închis în proporţie de 80 la sută de aproape 15 ani)! „Interesul nostru, al Guvernului, este să încurajăm tânăra generaţie să citească, iar pe cei din generaţia noastră şi a părinţilor noştri, să se întoarcă la lectură. Avem toată disponibilitatea să sprijinim cu fonduri bugetare finanţarea acestui proiect, pe care să îl cuprindem în Programul Centenar“, a declarat dl Tudose. Şi nu i-a fost de-ajuns: „Nu putem bifa acest eveniment printr-o petrecere cu mititei şi sarmale cu mămăligă. Vorbim la copii despre lapte şi corn, în regulă. Acum este nevoie de ceva similar cu «Lapte, corn, carte»“. Pe acest principiu, în „Programul Centenarului“ (dacă va exista un asemenea document oficial...) pot fi introduse subvenţionarea protezelor ortopedice, întreţinerea parcurilor sau salvarea rasei de suine Mangaliţa, renumitul „porc-somon“ (că altfel, de unde ciolan cu fasole?!...).
Sărbătorirea Marii Uniri este un spectacol în plină desfăşurare. Regizorii (oficialii ştiuţi şi neştiuţi) asigură suspansul maxim: habar n-avem şi nici nu intuim ce urmează. La fel ca ei!
Ştefan Radu
(Articol publicat în Revista ATENEU, noiembrie – decembrie 2017.)
