CONVOCARE

Joi, 24 mai 2018, ora 17, în sala de la SIF 2 "Moldova", se va desfăşura Adunarea Generală a membrilor Filialei Bacău a UZPR.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să-l contactaţi pe dl. Cornel Cepariu, preşedintele Filialei.

marți, 20 martie 2018

O boală, un bătrân, un pat de spital (2)

Anglia, rapid şi la obiect


Am ajuns la Emergency - Urgenţe. O sala mare , cu multe paturi separate prin perdele, care se trag în jurul fiecărui pat. În mijlocul încăperii , biroul medicilor,care preiau cazurile pe rând. Socrul meu şi-a revenit puţin, probabil că, în salvare i-au făcut ceva tartament. Este dus la Computerul Tomograf şi se confirmă accidentul vascular. În tot acest timp, eu şi soţul meu putem sta cu bolnavul , putem să vedem ce i se face şi cum e tratat, fără griji şi stres adăugat faptului că cineva drag este bolnav. În scurt timp este mutat în salon, unde începe imediat tratamentul. A doua zi ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze, vorbind aproape normal . Plictisitor de simplu şi eficient.

România, UPU- locul unde gardienii fac legea


Am ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe înaintea ambulanţei. Apare şi echipajul cu bolnava, încă în stare confuză. Mă apropii de targă, o mângâi şi îi spun că va fi bine, că în sfârşit, suntem la spital. Dau să intru în sala de consultaţii, dar mă opreşte gardianul: „ O să vă cheme doctorul dacă este nevoie!” Degeaba încerc să-i explic faptul că este vorba despre o persoană cu handicap grav şi sunt însoţitorul ei. El ştie mai bine, el îşi face meseria, de aia e plătit. Aşa că aştept. Şi aştept... Ambulanţierii pleacă . Pe traseu se intersectează cu un alt echipaj. După aparenţe şi ei aduc tot un bolnav cu accident vascular. Schimbă impresii. „Al nostru e varză , nu apucă mult”. Cât respect şi profesionalism... Prin uşa care se deschide, o zăresc pe mama tot pe targă, tot în hol. În sala de aşteptare vin doi rromi, care aduc o tânără ce acuză dureri de spate. Vociferează şi ameninţă că dacă nu e consultată imediat, vor face scandal. Gardianul mieros îi asigură că va fi consultată căt se poate de repede. Aşa şi este. După vreo 20 de minute, aflăm că fata e bine. Forţez nota şi cer să intru să văd ce face mama. E în sala de consultaţie şi mi se spune că acum aşteaptă medicul neurolog. E cât de cât conştientă, dar nu vorbeşte. Ies şi aştept pe hol. Pe la ora 3 pm , infirmierii o duc la CT. După ceva timp, o aduc înapoi. Iar aşteptăm. De data asta , rezultatul. Sunt chemată în salon de către o asistentă. Dau să vorbesc cu medicul specialist, dar mă ia în primire doctorul de gardă. „ Vorbeşte cu mine mai întâi”, se răsteşte la mine. Medicul neurolog mă salvează înainte să fiu aruncată din salon şi îi spune că m-a chemat şi vrea să mă pună la curent noutăţile. Stupoare... „Pe CT nu apare nici o leziune nouă, deci nu are accident vascular”, mă anunţă medicul specialist. Insist că starea pacientei nu este nici pe departe cea de dinainte de a chema salvarea şi ameninţ că nu o iau acasa. Mama se loveşte cu mâna peste şold. Nu poate vorbi , dar vrea să îmi arate ceva. Nu înţeleg, o întreb dacă o doare ceva. Îmi arată în continuare şoldul . O pipăi pe şold şi picior. Este udă, nu de transpiraţie. Îmi dau seama că este urină după miros şi balta de pe saltea. O zi întreagă în serviciul de urgenţă, nu s-a găndit nimeni că un bolnav are nevoie să meargă la toaletă sau măcar să îi pună o sondă pentru confortul şi comoditatea tuturor. Le atrag atenţia că e udă şi o asistentă dă să îi pună o sondă. Atunci medicul specialist acceptă internarea. Lasa-ţi că o schimbă sus pe salon. Şi astfel, pe la ora 5 după amiaza pornim spre etajul trei , unde urmează să fie internată. Internată în salonul medicului al cărei pacientă mai fusese cu un an în urmă. Pentru că medicul în salonul căruia este internată, nu vine până a doua zi, mama nu primeşte prea mult tratament. Cel puţin e în spital , sub supraveghere... A doua zi, când este consultată, se confirma accidentul vascular.

Suntem în spital în ambele cazuri. Urmează experienţele întălnirii cu medicii , asistentele şi infirmierii cu bolnavii şi însoţitorii bolnavilor. Şi peste toate astea, experienţa condiţiilor şi a echipamentelor medicale.

UK- igienă şi disciplină


Nici nu ştiu cu ce să încep. Cu parcarea supraetajată în care poţi lăsa maşina o zi întreagă şi, dacă vrei, poţi lua abonament de parcare pe orice perioadă ? Cu lifturile mari şi încăpătoare separate pentru pacienţi şi vizitatori? Cu dispersoarele cu gel dezinfectant plasate de la intrarea în spital, pe toate holurile şi la fiecare pat? Ca o paranteză, la noi au apărut asemenea aparate doar în Mall. Sau să spun despre cantina la care poate mânca orice vizitator , precum şi angajaţiii spitalului? Poate despre meniul cu două variante, atât pentru regim cât şi pentru cel normal. Dar, destul cu mofturile. Să trecem la lucruri serioase. De exemplu, faptul că fiecare pat are staţia proprie de oxygen, că toate funcţionează normal, adică se ridică şi se ajustează, precum şi accesoriile lor, ca de exemplu barele laterale. Şi , desigur, butoanele de panică, şi ele chiar funcţioneză. În jurul fiecărui pat sunt perdele rabatabile, care “ascund” pacientul atunci când i se face tratamentul sau este schimbat, sau dacă pur şi simplu vrea să aibă puţină intimitate. Infirmierii trec la fiecare câteva ore şi dezinfectează noptierele, suporţii pentru perfuzii , aparatele de oxigen sau orice suprafaţă ce intră în contact cu omul. Orele de vizită... Poţi vizita bolnavul la orice oră, cu excepţia intervalului 14.00-16.00, când programul de odihnă şi somn este respectat cu stricteţe. Şi încă un moft, aşa sunt englezii chiţibuşari. În perioada în care socrul meu era internat, se dezbătea o problem de comunicare. Personalul auziliar se adresa pacienţilor cu apelativul “love”, ceea ce s-ar traduce “iubito “ sau “iubitule”. S-a decis că nu e prea politicos şi că unii pacienţi s-ar putea simţi ofensaţi de intimitatea adresării. Şi s-a decis că e corect să se folosească doar doamnă sau domn. Nimeni nu a comentat şi toată lumea s-a conformat. Ce să mai spun? Că după tratamentul din spital, bolnavul este transferat într-un sector de recuperare şi că după externare primeşte o schemă de support medical pe lângă cel medicamentos.

Bacău- mizerie şi dezintere

 
Aici ştiu cu ce să încep. Cu gardianul căruia îi arăt biletul de la medic ce îmi permite să stau cu bolnavul ca şi însoţitor şi îmi spune să nu i-l mai arăt pentru că acel bilet nu îmi dă şi dreptul să intru în spital, ci doar să stau cu bolnavul. Mă întreb şi eu ? Cum să stau cu bolnavul dacă nu pot să intru la el? Despre parcare ştie toată lumea că , mai ales pe ploaie sau zăpadă, se transformă în mocirlă. La recent modernizata secţie de neurologie cade faianţa de pe pereţi în timp ce pacienţii trec pe hol. Sau despre: ” ieşiţi afară că schimbăm pacienta”. Nu uitaţi să daţi 5 lei la infirmieră să fiţi siguri că o schimbă când e nevoie, nu doar dimineaţa şi seara. Şi gălăgia vizitatorilor exact în perioada de odihnă, căci programul de vizită este fix de la ora 15.00. Cel puţin gândăceii mici şi roşii nu fac nici un zgomot. Doar se plimbă prin chiuvetă . Curăţenia! Da... cârpele şi mozoleala numită spălat pe jos. Cel puţin, la chiuvete sunt sticle cu săpun lichid îndoit cu apă, să dureze mai mult. Patul, nu se ridică decât dacă trag doi oameni de el şi unul trebuie să fie bărbat ca să aibă putere. Saltelele pentru escari se dau după preferinţe că nu sunt destule. Nu ştiu cine a făcut meniul bolnavilor , dar micul dejun este de-a dreptul dezgustător. O bucată de margarina pusă pe două felii de pâine. Nici măcar nu sunt puse pe o farfurie. Sunt aşezate pe cana cu ceai fierbinte, să se topească margarina în pâine. Medicamentele ... Desigur că nu sunt suficiente, mai aducem şi de acasă.
Ce să zic despre externare. Acelaşi coşmar ca la internare, dar în sens invers. Stau bolnavii cu bagajele făcute şi aşteaptă salvarea. Dacă e aglomeraţie, cei ce urmează să plece stau pe scaune să lase loc noilor pacienţi. Dacă nu pot sta pe scaun, impart patul . De când ieşi pe poarta spitalului, Dumnezeu cu mila. Dacă ai rude să te ajute şi să te ingrijească, e bine. Dacă nu, ai varianta unui spital privat unde eşti sedat ca să nu deranjezi ceilalţi pacienţi şi personalul.
Dana Munteanu McAllister

O boală, un bătrân, un pat de spital (2)

Am ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe înaintea ambulanţei. Apare şi echipajul cu bolnava, încă în stare confuză. Mă apropii de targă, o mângâi şi îi spun că va fi bine, că în sfârşit, suntem la spital. Dau să intru în sala de consultaţii, dar mă opreşte gardianul: „ O să vă cheme doctorul dacă este nevoie!” Degeaba încerc să-i explic faptul că este vorba despre o persoană cu handicap grav şi sunt însoţitorul ei. El ştie mai bine, el îşi face meseria, de aia e plătit. Aşa că aştept. Şi aştept... Ambulanţierii pleacă . Pe traseu se intersectează cu un alt echipaj. După aparenţe şi ei aduc tot un bolnav cu accident vascular. Schimbă impresii. „Al nostru e varză , nu apucă mult”. Cât respect şi profesionalism...
(Citiţi mai departe!)

Anunţ important!

Precizări cu privire la plata cotizaţiei la U.Z.P.R.

CONTUL UZPR la Banca Comercială Română RO69 RNCB 0072 0497 0059 0001 Cu privire la posibile cotizaţii restante pe anul 2017 , vă infor...