vineri, 11 mai 2018

O boală, un bătrân, un pat de spital (3)

Dana Munteanu McAllister

Am ajuns la deznodământul acestei mici odisei medicale fără final fericit. Această ultimă parte este dedicată interacțiunilor cu medicii, asistentele, infirmierii și cu însuși spațiul fizic al spitalelor de stat,”statul”în acest caz fiind de fapt două - Anglia și România.

Partea a III-a: ÎN SPITAL

Southampton - igienă şi disciplină

Nici nu ştiu cu ce să încep. Cu parcarea supraetajată în care poţi lăsa maşina o zi întreagă şi, dacă vrei, poţi lua abonament de parcare pe orice perioadă? Sau cu lifturile mari şi încăpătoare, unul pentru pacienţi şi altul pentru vizitatori? Cu dispersoarelede gel dezinfectant plasate de la intrarea în spital, pe toate holurile şi lângă fiecare pat? Ca o paranteză, la noi au apărut asemenea aparate doar în Mall. Sau să vă spun despre cantina la care poate mânca orice vizitator, precum şi angajaţiii spitalului? Poate despre meniul cu două variante,atât pentru regim cât şi pentru cel normal. Dar destul cu mofturile, să trecem la lucruri serioase.
Ca de exemplu, faptul că fiecare pat are propria stație de oxigen, că toate funcţionează normal - se ridică şi se ajustează. Şi desigur, butoanele de panică, şi ele chiar funcţioneză! În jurul fiecărui pat sunt perdele rabatabile care “ascund” pacientul atunci când i se face tratamentul sau este schimbat, sau când pur şi simplu vrea să aibă puţină intimitate. Infirmierii trec la fiecare câteva ore şi dezinfectează noptierele, standerele pentru perfuzii, aparatele de oxigen sau orice suprafaţă cu care personalul intră în contact. Poţi vizita bolnavul la orice oră cu excepţia intervalului 14.00-16.00, când programul de odihnă şi somn este respectat cu stricteţe.
Şi încă un moft, căci aşa sunt englezii, chiţibuşari. În perioada în care socrul meu era internat, se dezbătea o problemă de comunicare. Personalul auxiliar se adresa pacienţilor cu apelativul “love”, ceea ce s-ar traduce “iubito “sau “iubitule”. S-a decis că nu e prea politicos şi că unii pacienţi s-ar putea simţi ofensaţi de intimitatea adresării. Şi s-a decis că e corect să se folosească doar”doamnă” sau ”domn”. Nimeni nu a comentat şi toată lumea s-a conformat.
După încheierea perioadei de tratament, bolnavul este transferat într-un sector de recuperare, iar după externare primeşte o schemă de suport medical pe lângă cea de tratament medicamentos.

Bacău- mizerie şi dezinteres
Aici ştiu cu ce să încep.Cu gardianul căruia îi arăt biletul de la medic ce îmi permite să stau cu bolnavul ca şi însoţitor şi îmi spune să nu i-l mai arăt, pentru că acel bilet nu îmi dă şi dreptul să intru în spital, ci doar să stau cu bolnavul. Mă întreb şi eu: cum să stau cu bolnavul dacă nu pot intra la el?
Despre parcare ştie toată lumea că, mai ales pe ploaie sau zăpadă, se transformă în mocirlă. La recent modernizata secţie de neurologie cade faianţa de pe pereţi în timp ce pacienţii trec pe holuri.Din salon se strigă regulat ” ieşiţi afară, că schimbăm pacienta!”. Nu uitaţi să daţi cei 5 lei infirmierei să fiţi siguri că o schimbă când e nevoie, nu doar dimineaţa şi seara. Perioada de odihnă coincide cu forfota vizitatorilor, căci programul de vizită începe fix de la ora 15.00 când ar trebui să aibă loc somnul de după-amiază. Cel puţin gândăceii mici şi roşii nu fac nici un zgomot, doar seplimbă în legea lor prin chiuvetă.
Curăţenia: cârpele şi mozoleala numită ”spălat pe jos”. Măcar la chiuvete există luxul unor sticle cu săpun lichid îndoit cu apă, să dureze mai mult. Patul nu se ridică decât dacă trag doi oameni de el, dintre care măcar unul să fie bărbat voinic. Saltelele antiescare se dau după preferinţe, că nu sunt destule. Nu ştiu cine a făcut meniul bolnavilor, dar micul dejun este de-a dreptul dezgustător – un boț de margarină trântit pe două felii de pâine care nici măcar nu vin puse pe o farfurie. Sunt aşezate pe cana cu ceai fierbinte, să se topească margarina în pâine. Medicamentele bineînțeles că nu suntsuficiente la spital, mai aducem şi de acasă.
Ce să mai zic despre externare...Acelaşi coşmar ca la internare, dar în sens invers. Stau bolnavii cu bagajele făcute şi aşteaptă salvarea. Dacă e aglomeraţie, cei ce urmează să plece stau pe scaune să lase loc noilor pacienţi. Dacă nu pot sta pe scaun, impart patul.Din momentul în care ieşi pe poarta spitalului, Dumnezeu cu mila! Dacă ai rude care să te ajute şi să te ingrijească, e bine. Dacă nu, ai varianta unui spital privat unde eşti sedat ca să nu deranjezi ceilalţi pacienţi şi personalul. Dar despre asta, mai multe într-o serie viitoare.

După toate aceste erori și orori, simți că nimănui nu îi pasă de tine, sistemului medical în general și celorlalte sisteme în general. Că nepăsarea este la putere și tupeul o asistă. Noi încercăm să supraviețuim și să ne păstrăm demnitatea. Dar cu ce preț?
În amintirea mamei, care a fost oaza noastră de lumină chiar și în clipe întunecate precum cele descrise. Din păcate, ea a pierdut lupta cu nesimţirea şi incompetenţa.