luni, 4 iunie 2018

Barometrul mancurtizării


Ştefan RADU

La mijlocul lunii mai a fost dat publicităţii studiul Barometrul de Consum Cultural 2017. Tema pentru acest an a fost Cultura în pragul Centenarului Marii Uniri: identitate, patrimoniu şi practici culturale. Rezultatele studiului (care pot fi consultate pe pagina de net culturadatainteractiv.ro a Institutului Naţional de Cercetare şi Formare Culturală) au generat reacţii dintre cele mai diverse: ştiri senzaţionale despre analfabetismul funcţional al noilor generaţii, lamentări intelectualiste despre “starea îngrijorătoare a sistemului de educaţie”, analize temeinice despre firavele strategii culturale iniţiate de diverse instituţii naţionale ce par a-şi fi pierdut busola (Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei, Academia, marile universităţi cu pretenţii etc.) sau comentarii “de pe margine” ale unor personalităţi ale vieţii literare şi jurnalistice. Toată agitaţia a ţinut vreo două săptămâni.
Apoi liniştea a coborât ca un giulgiu peste datele studiului celor de la INCFC: am sentimentul că nici autorii vituperantelor opinii nu au înţeles mare lucru din drama cultural-educativă a acestei naţii. Nu că ar fi fost mari surprize! Despre degradarea nivelului de educaţie se vorbeşte (fără efect!) de vreo două decenii. Asaltul mitocanilor cu diplome universitare în viaţa de zi cu zi este un fapt curent, banal. “Cusururile necombătute în timpul şcolii devin vicii în viaţa omului” – spunea Honoré de Balzac. În atari condiţii cum să te miri că românii, în proporţie de 67 la sută, în ultimul an, nu au citit vreo carte sau doar au răsfoit una-două?!... Sau că peste 41 la sută nu au citit ceva tipărit pe hârtie (ziare, reviste, broşuri etc.)?!
Barometrul de Consum Cultural 2017 a trezit mai mult interes decât studiile similare din anii precedenţi datorită tematicii legate de Centenarul Marii Uniri. Într-un articol anterior spuneam că ar fi dezastruos dacă tema Centenarului ar deveni subiet de teză şcolară sau pentru Bacalaureat. Atunci nu ştiam ce va publica INCFC. Românii sunt mândri de victoriile sportivilor noştri, dar nu participă la evenimentele comemorative sau culturale ce marchează date istorice ale ţării sau comunităţii din care fac parte. Însă când vine vorba să se identifice ca românii, ei cred că important este să cunoşti trecutul neamului tău, tradiţiile (chiar dacă le consideră, în general, desuete!), limba şi să te declari ortodox. De altfel, criteriile religioase marchează majoritatea domeniilor cercetate: principala activitate cu dimensiune comunitară este mersul frecvent la biserică (51 la sută), cele mai importante obiective de patrimoniu identificate în mintea respondenţilor sunt mănăstirile şi schiturile, iar un sfert din populaţie ascultă, frecvent, muzică religioasă (24 la sută, cam în aceeaşi proporţie cu cei pasionaţi de manele – 28 la sută). Văzând aceste cifre, mă întreb dacă nu cumva Biserica ar trebui să-şi asume un rol mult mai accentuat în educarea enoriaşilor (tineri sau bătrâni, analfabeţi sau academicieni)? Poate că, în predicile lor, preoţii ar fi datori să vorbească despre artă, literatură, bun-simţ, despre cum să te comporţi într-o comunitate... Şi asta pentru că în şcoli pare a fi mai importantă informarea decât formarea. Ioan Slavici zicea că “menirea firească a şcolii nu e să dea învăţătură, ci să deştepte cultivând destoinicirile intelectuale în inima copilului, trebuinţa de a învăţa toată viaţa”, iar Ion Heliade Rădulescu întărea aceste spuse: “Fără şcoală să nu aştepte nimeni nici părinţi buni, nici fii buni, şi prin urmare nici stat bine organizat şi bine cârmuit şi păstorit.”
Mari iubitori de parade militare (în detrimentul plicticoaselor simpozioane cultural-ştiinţifice), românii consideră Centenarul Marii Uniri doar un nou prilej de sărbătorire cu surle, trâmbiţe, grătare (chiar dacă în decembrie poate da gerul...), mici, ciolan cu fasole, muzică lăutărească şi spectacole plătite de primării. Când vine de vorba de comemorarea eroilor ce s-au jertfit pentru reîntregirea neamului sau rememorarea marilor personalităţi care au făcut România modernă ei recunosc imediat că n-au fost interesaţi de asemenea evenimente organizate în comunitatea lor. Nici măcar nu au făcut efortul să urmărească o emisiune de acest gen la radio sau pe vreun canal de televiziune. La urma urmei, cum să aprecieze ceva la care nu au participat vreodată?! Cine-i de vină? Va trece şi Centenarul până vom găsi vreun răspuns mai acătări...