Succes de prestigiu al jurnaliştilor bacăuani reuniţi în Filiala „Marius Mircu” a UZPR: colegul nostru Mihai Buznea este laureat al ediţiei 2017 a concursului organizat de Uniunea Ziariştilor Profesionişti. Vineri – 22 iunie a.c., în studioul Pangrati al Teleleviziunii Române a avut loc Gala de decernare a premiilor. Desfăşurat sub genericul „Limba română, întregitoare de neam”, concursul a reunit jurnalişti din presa scrisă, on-line, realizatori de emisiuni radiofonice şi de televiziune, precum şi autori de cărti pe această temă. Mihai Buznea a primit prestigioasa distincţie pentru articolul „Lepădarea de sine”, publicat în ediţia din luna aprilie 2017 a revistei „PLUMB”.
Redăm, în continuare, textul articolului:
Mihai BUZNEA
De câtăva vreme se produce la rampă,
cu succes de public tot mai evident, un concept care, golit de conţinutul său
adevărat validat de secolele de istorie, poate provoca daune incomensurabile,
dacă nu chiar ireparabile, existenţei noastre viitoare: nergarea ideii de
naţionalism şi naţionalitate, Antinaţionalismul contextual este, şi el,
explicit: globalizarea, în al cărei creuzet istorico-geografic-social se
produce reconversia culturilor europene şi identităţilor, şi nu numai, într-un
proces de întrepătrundere şi uniformizare a acestora. Cu alte cuvinte, într-un
viitor nu prea îndepărtat, vom avea cu toţii acelaşi chip şi aceeaşi asemănare,
chiar dacă şi pe mai departe ne vom numi români, maghiari, germani, bulgari,
italieni, greci, francezi ş.a.. Sau, poate că nu! În condiţiile în care istoria
unei naţiuni şi, deopotrivă, valorile şi învăţămintele ei sunt trecute la
index, uitate ori ignorate, trimiterea ei în desuetudine riscă să echivaleze cu
autonegarea. Şi ce va fi după aceasta nu este deloc greu de imaginat. Cred,
aşadar, ca odată cu propriul proces de conştiinţă şi apartenenţă naţională pe
care ni-l datorăm fiecare dintre noi, trebuie să ne întoarcem cu mai multă
osârdie la clasici, care au previzionat
evoluţiile de astăzi. Iată ce spunea,
în urmă cu aproape un veac, marele nostru politician şi patriot Nicolae
Titulescu: „Sentimentul naţional este acela care asigură existenţa popoarelor”
Pentru ca, la rândul său, ilustrul romancier Liviu Rebreanu să-şi declare şi susţină identitatea
aparţinătoare prin mărturisirea rămasă la fel de actuală: „A-ţi iubi ţara nu
înseamnă a fi naţionalist”.
În ce mă priveşte, mi-am croit şi
susţinut crezul de ţară, cu toate componentele lui afective, declarative şi
faptice, pe îndemnurile clare şi deosebit de sugestive cuprinse în cele patru
versuri-mesaj ale „Testamentului literar” lăsat nouă, românilor, în epoca în
care se coagula ideia de unitate şi conştiinţă naţională, de Ienăchiţă
Văcărescu. „Urmaşilor mei Văcăreşti// Las vouă moştenire / Creşterea limbii
româneşti / Şi a patriei cinstire”.
Mă-ntreb şi acum: câţi dintre noi îşi mai amintesc de el,
poetul, şi de testamentul lui? Sau de ceilalţi gânditori patrioţi care şi-au
susţinut identitatea şi legitimitatea naţională? Ei, şi mulţi alţii ca ei, dimpreună
cu milioanele de oameni ce s-au perindat, în răstimpuri, prin viaţă, au acum
parte de soarta negării şi înstrăinării.
Sunt tot mai multe şi din ce în ce mai
clare semnele care ne avertizează că arhitectura mondială va cunoaşte, nu peste multă vreme, configuraţii cu totul
aparte, aşa după cum lasă a se înţelege liderii actualelor mari puteri ale
lumii. Cele ce se întâmplă de câţiva ani încoace sunt tot atâtea confirmări ale
noilor alinieri geo-strategice. Războiul psihologic devenind, alături de cel
fierbinte, o expresie a agresiunilor duse pe fronturile mutaţiilor gnostice, şi
care se sprijină pe un întreg arsenal de false valori, pe inducerea de efecte
nocive, şi nu în ultimul rând pe catalogări acuzatoare la adresa celor care se
postează pe poziţii de respingere a „noului val”.
Vântul negării valorilor clasice
privind rolul naţiunilor şi statutul naţionalităţilor, pe care ni le-am dori
imuabile, suflă şi pe la noi, cu intensificări de putere. Cine i se
împotriveşte sau îşi exprimă propriile puncte de vedere, argumentate şi puse în
contextele lor logice, este catalogat drept naţionalist, riscând să-şi atragă
oprobiul şi sancţiunea publică. Trecute la index, tradiţiile - cu tot ceea ce înseamnă ele,
particularităţile şi specificităţile poporului nostru sunt condamnate la
negare, după cum ne spunea, nu cu mulţi ani în urmă, unul dintre conaţionali,
publicistul Octavian Paler: „Trăim cu frenezie o flecăreală continuă, mulţumiţi
că avem ce bârfi, fără să ne pese că ţara în care locuim ar ptea fi părăsită de
istorie”. Ceea ce se întâmplă în jurul nostru, chiar în noi înşine, au un
singur nume ce ar trebui să ne trezească din erorile în care riscăm să cădem:
deznaţionalizarea. Kosovo, Nagorno Karabach, Ucraina şi Crimeea, sunt doar
câteva exemple. Mergând mai departe, vom vedea şi alte chipuri ale globalizării
prin alte părţi ale lumii, în Siria şi Irak, în Libia ori ţinuturile kurzilor,
dar şi în fenomenul marilor migraţii care sufocă continentul european.
Lumea se reaşează, se caută noi sfere
de influenţă, iar ţinuturile româneşti sunt pândite la cotitură din toate cele
patru puncte cardinale, şi nu este doar o chestiune de rostire, ci una cu
redundanţe ce pot deveni grave, recroirea geo-strategică, de pe urma căreia
Moldova să redevină mare, cu graniţele pe Carpaţi, Ardealul să treacă peste
Tisa ş.a.m.d. Agitând lozincile naţionaliste, cu trimiteri subânţelese sau de-a
dreptul directe, la tendinţele globaliste, mai vechi ori mai noi, uităm aproape
cu totul de ceea ce ne spunea marele nostru istoric Spiru Haret: „Patria o face
limba şi istoria, religia şi tradiţiile. A da cu piciorul în toate acestea este
a se lepăda cineva de patria sa”. Avem, oare, dreptul?, iată întrebarea pe care
trebuiie să ne-o punem, concomitent cu căutarea răspunsului în noi înşie,
înainte de a îmbrăţişa pe negândite mesajul vechiului dicton latin „ubi patria,
ibi bene”. Fiindcă ceea ce s-a împlinit cu atâtea sacrificii şi jertfe de
sânge, cu răbdare şi nădejdi, riscă să fie spulberat mult mai curând decât
ne-am putea închipui. Devenind străini în propria casă.
Şi, da! Dacă însuşi marele Eminescu,
Dumnezeul pământean al românilor, a fost catalogat drept naţionalist, atunci de
ce nu am fi şi noi, spre a ne feri de pribegiile pe la „marile porţi” ale
continentului? Fiindcă „Naţionalismul este singura doctrină salvatoare pentru un stat ca al nostru”: l-am citat pe
poetul Octavian Goga.
