marți, 26 iunie 2018

LEPĂDAREA DE SINE


Succes de prestigiu al jurnaliştilor bacăuani reuniţi în Filiala „Marius Mircu” a UZPR: colegul nostru Mihai Buznea este laureat al ediţiei 2017 a concursului organizat de Uniunea Ziariştilor Profesionişti. Vineri – 22 iunie a.c., în studioul Pangrati al Teleleviziunii Române a avut loc  Gala de decernare a premiilor. Desfăşurat sub genericul „Limba română, întregitoare de neam”, concursul a reunit jurnalişti din presa scrisă, on-line, realizatori de emisiuni radiofonice şi de televiziune, precum şi autori de cărti pe această temă. Mihai Buznea a primit prestigioasa distincţie pentru articolul „Lepădarea de sine”, publicat în ediţia din luna aprilie 2017 a revistei „PLUMB”.

Redăm, în continuare, textul articolului:





Mihai BUZNEA

De câtăva vreme se produce la rampă, cu succes de public tot mai evident, un concept care, golit de conţinutul său adevărat validat de secolele de istorie, poate provoca daune incomensurabile, dacă nu chiar ireparabile, existenţei noastre viitoare: nergarea ideii de naţionalism şi naţionalitate, Antinaţionalismul contextual este, şi el, explicit: globalizarea, în al cărei creuzet istorico-geografic-social se produce reconversia culturilor europene şi identităţilor, şi nu numai, într-un proces de întrepătrundere şi uniformizare a acestora. Cu alte cuvinte, într-un viitor nu prea îndepărtat, vom avea cu toţii acelaşi chip şi aceeaşi asemănare, chiar dacă şi pe mai departe ne vom numi români, maghiari, germani, bulgari, italieni, greci, francezi ş.a.. Sau, poate că nu! În condiţiile în care istoria unei naţiuni şi, deopotrivă, valorile şi învăţămintele ei sunt trecute la index, uitate ori ignorate, trimiterea ei în desuetudine riscă să echivaleze cu autonegarea. Şi ce va fi după aceasta nu este deloc greu de imaginat. Cred, aşadar, ca odată cu propriul proces de conştiinţă şi apartenenţă naţională pe care ni-l datorăm fiecare dintre noi, trebuie să ne întoarcem cu mai multă osârdie  la clasici, care au previzionat evoluţiile de astăzi. Iată ce  spunea, în urmă cu aproape un veac, marele nostru politician şi patriot Nicolae Titulescu: „Sentimentul naţional este acela care asigură existenţa popoarelor” Pentru ca, la rândul său, ilustrul romancier Liviu Rebreanu  să-şi declare şi susţină identitatea aparţinătoare prin mărturisirea rămasă la fel de actuală: „A-ţi iubi ţara nu înseamnă a fi naţionalist”.
În ce mă priveşte, mi-am croit şi susţinut crezul de ţară, cu toate componentele lui afective, declarative şi faptice, pe îndemnurile clare şi deosebit de sugestive cuprinse în cele patru versuri-mesaj ale „Testamentului literar” lăsat nouă, românilor, în epoca în care se coagula ideia de unitate şi conştiinţă naţională, de Ienăchiţă Văcărescu. „Urmaşilor mei Văcăreşti// Las vouă moştenire / Creşterea limbii româneşti / Şi a patriei cinstire”.
Mă-ntreb şi acum:  câţi dintre noi îşi mai amintesc de el, poetul, şi de testamentul lui? Sau de ceilalţi gânditori patrioţi care şi-au susţinut identitatea şi legitimitatea naţională? Ei, şi mulţi alţii ca ei, dimpreună cu milioanele de oameni ce s-au perindat, în răstimpuri, prin viaţă, au acum parte de soarta negării şi înstrăinării.
Sunt tot mai multe şi din ce în ce mai clare semnele care ne avertizează că arhitectura  mondială va cunoaşte, nu peste multă vreme, configuraţii cu totul aparte, aşa după cum lasă a se înţelege liderii actualelor mari puteri ale lumii. Cele ce se întâmplă de câţiva ani încoace sunt tot atâtea confirmări ale noilor alinieri geo-strategice. Războiul psihologic devenind, alături de cel fierbinte, o expresie a agresiunilor duse pe fronturile mutaţiilor gnostice, şi care se sprijină pe un întreg arsenal de false valori, pe inducerea de efecte nocive, şi nu în ultimul rând pe catalogări acuzatoare la adresa celor care se postează pe poziţii de respingere a „noului val”.
Vântul negării valorilor clasice privind rolul naţiunilor şi statutul naţionalităţilor, pe care ni le-am dori imuabile, suflă şi pe la noi, cu intensificări de putere. Cine i se împotriveşte sau îşi exprimă propriile puncte de vedere, argumentate şi puse în contextele lor logice, este catalogat drept naţionalist, riscând să-şi atragă oprobiul şi sancţiunea publică. Trecute la index, tradiţiile -  cu tot ceea ce înseamnă ele, particularităţile şi specificităţile poporului nostru sunt condamnate la negare, după cum ne spunea, nu cu mulţi ani în urmă, unul dintre conaţionali, publicistul Octavian Paler: „Trăim cu frenezie o flecăreală continuă, mulţumiţi că avem ce bârfi, fără să ne pese că ţara în care locuim ar ptea fi părăsită de istorie”. Ceea ce se întâmplă în jurul nostru, chiar în noi înşine, au un singur nume ce ar trebui să ne trezească din erorile în care riscăm să cădem: deznaţionalizarea. Kosovo, Nagorno Karabach, Ucraina şi Crimeea, sunt doar câteva exemple. Mergând mai departe, vom vedea şi alte chipuri ale globalizării prin alte părţi ale lumii, în Siria şi Irak, în Libia ori ţinuturile kurzilor, dar şi în fenomenul marilor migraţii care sufocă continentul european.
Lumea se reaşează, se caută noi sfere de influenţă, iar ţinuturile româneşti sunt pândite la cotitură din toate cele patru puncte cardinale, şi nu este doar o chestiune de rostire, ci una cu redundanţe ce pot deveni grave, recroirea geo-strategică, de pe urma căreia Moldova să redevină mare, cu graniţele pe Carpaţi, Ardealul să treacă peste Tisa ş.a.m.d. Agitând lozincile naţionaliste, cu trimiteri subânţelese sau de-a dreptul directe, la tendinţele globaliste, mai vechi ori mai noi, uităm aproape cu totul de ceea ce ne spunea marele nostru istoric Spiru Haret: „Patria o face limba şi istoria, religia şi tradiţiile. A da cu piciorul în toate acestea este a se lepăda cineva de patria sa”. Avem, oare, dreptul?, iată întrebarea pe care trebuiie să ne-o punem, concomitent cu căutarea răspunsului în noi înşie, înainte de a îmbrăţişa pe negândite mesajul vechiului dicton latin „ubi patria, ibi bene”. Fiindcă ceea ce s-a împlinit cu atâtea sacrificii şi jertfe de sânge, cu răbdare şi nădejdi, riscă să fie spulberat mult mai curând decât ne-am putea închipui. Devenind străini în propria casă.
Şi, da! Dacă însuşi marele Eminescu, Dumnezeul pământean al românilor, a fost catalogat drept naţionalist, atunci de ce nu am fi şi noi, spre a ne feri de pribegiile pe la „marile porţi” ale continentului? Fiindcă „Naţionalismul este singura  doctrină salvatoare pentru un stat ca al nostru”: l-am citat pe poetul Octavian Goga.

Ştefan OLTEANU (U.Z.P.)

Remember Nadia Comăneci – 60

Lacrimi şi aur, la Phenian


Startul în sezonul competiţional 1974 a fost neobişnuit de tardiv: trecuseră cinci luni fără nici un concurs! Nadia, Teodora, Georgeta şi celelalte colege ale lor intră în atmosfera de concurs abia pe 9 iunie¸ cu prilejul «Triunghiularului» Liceul de gimnastică - Denver Colorado (S.U.A.) şi o mai veche cunoştinţă, echipa poloneză W. K .S. «Zawisza» Bydgoszcz. Oneştencele au câştigat confortabil: 1. L.G. Oneşti 184,85 p; 2. Denver Colorado 181, 10 p; 3, W.K.S. «Zawisza» 155,75 p. Nadia Comăneci s-a clasat prima la individual compus, cu 37,50 p, urmată de Debbie Hill (Denver) 37,30 p şi Luminiţa Milea, cu 36,80 p, Nadia câştigând, de asemenea, la sărituri, paralele şi sol. Pe podium au mai urcat Georgeta Gabor, Teodora Ungureanu, Iuliana Marcu, Luminiţa Milea şi Mariana Cojanu. In faţa echipei antrenate de soţii Karolyi stătea acum cel mai mare obiectiv al anului 1974: cea de-a treia ediţie a «Cupei Prietenia». Intensitatea antrenamentelor a urcat din nou în graficul ţinut cu grijă de soţii Karolyi.

(Citiţi articolul integral!)

Carmen MIHALACHE

Un reporter care respectă
blazonul profesiei

Am avut câteva zile plăcute în care m-am plimbat cu domnul Neagu Udroiu prin toată lumea. Cunoscutul ziarist a fost un adevărat globe-trotteur, care a ajuns în multe locuri de pe mapamond, în câteva continente, ţări, capitale, unde a întâlnit mari personalităţi ale vieţii social-politice sau culturale. Şi ca ambasador, în Finlanda şi Estonia, a avut experienţe diverse şi interesante, pe care le-a povestit în multe pagini inspirate. Desigur, plimbarea mea a fost una în imaginaţie, intermediată de scrisul domniei sale, viu, atractiv, nuanţat, din volumul al doilea al lucrării „Jurnalismul -Studenţie fără frontiere”.

(Citiţi articolul integral!)