luni, 26 aprilie 2021

Tescani, „laboratorul” cu aură misterioasă
unde „Orfeul Moldav”, G. Enescu,
a creat opera Oedip

 Text şi foto:
Cornel CEPARIU

          Publicul care a asaltat, în seara zilei de13 martie 1936, impunătoarea şi somptuoasă Operă Garnier din Paris pentru a fi prezent, pe viu, la premiera mondială a operei Oedip, creaţie aparţinând lui George Enescu,  nu cred să fi bănuit şi nici măcar să se fi întrebat, chiar după răsunătorul succes, despre locul unde a fost concepută lucrarea lirică  ce va deveni, potrivit criticii a timpului, una din „cele mai fertile” expresii muzicale a „gândirii” sufletului uman.
Cum, dealtfel, nici publicul bucureştean prezent, mult mai târziu, în data de 22 septembrie 1958, la cea dintâi reprezentaţie a operei în România, ocazie oferită de  prima ediţii a Festivalului internaţional „George Enescu”, nu a părut curios să afle „laboratorul” unde Enescu pusese în „amestec” sufletul său cu epica tragediilor lui Sofocle „Oedip în Colona” şi „Oedip Rege” condensate întrun libret aparţinând lui Edmund Fleg.

Revoluţie în artă
la Slănic-Moldova

Romulus-Dan BUSNEA

Alina-Georgiana Teodorescu* este unul dintre artiştii plastici care şi-au câştigat un binemeritat renume, atât în ţară cât şi în străinătate. Aş spune, chiar un artist complex, dacă ţinem seama de faptul că s-a specializat în arhitectură şi design interior, pictură (inclusiv pictură pe tabletă şi iPad), art business...

Originară din staţiunea Slănic-Moldova, după ce şi-a definitivat studiile liceale şi universitare la Bacău şi Bucureşti, Georgiana a plecat în străinătate, unde şi-a completat pregătirea de artist la Milano şi Londra, a călătorit, a creat şi a experimentat noi modalităţi de expresie artistică.

Grobianismul
unor microbişti emblematici

 

Ştefan OLTEANU

 

Este îngrijorător, prin frecvenţă şi furie pătimaşă, comportamentul unor microbişti emblematici care populează, îndeosebi, tribunele arenelor de fotbal. Nu numai la noi, în România, ci, din păcate, pe toate meridianele planetei. Este arhicunoscut, de pildă, comportamentul suporterilor britanici care însoţesc pretutindeni echipele din Albion, dând frisoane poliţiştilor, dar şi patronilor restaurantelor şi magazinelor aflate în apropierea arenei. La fazele fierbinţi, de pe teren, la o decizie controversată a arbitrului şi, mai ales, după încheierea partidei în care favoriţii au fost învinşi, se revarsă adeseori valuri pitecantropice de violenţă. De ce?

Presa la sfârşit de veac

Constantin GHERASIM

 După evenimentele din 1898, când în comunitatea locală s-a întremat un spirit de comunicare publică mai accentuat, pentru că erau atâtea de spus, de explicat, de analizat, piaţa media locală a cunoscut un proces de înflorire precum o grădină sub îngrijirea unor gospodari. Au apărut mai multe ziare, posturi de radio şi staţii de televiziune. A existat o efervescenţă şi-un dinamism care interesau nu doar masele, ci şi pe politicienii şi oamenii de afaceri din zonă care s-au străduit într-o formă sau alta să se implice în acest proces de comunicare publică. Astfel se scriau anchete, se făceau analize şi reportaje care ajutau pe unii, în defavoarea altora, păstrându-se (sau nu, după caz) un spirit de imparţialitate şi obiectivitate. A existat o mişcare mediatică c-un dinamism care i-a mirat inclusiv pe oamenii de presă americani, interesaţi de evoluţia presei locale. Unul dintre aceştia, un tip din Texas, la vreo 50 de ani, destul de simpatic şi comunicativ, care venise în zonă prin anii 2000, pentru o serie de dialoguri cu jurnaliştii locali, s-a arătat mirat că există mai multe ziare în Bacău, afirmând că în Statele Unite, în orăşele de nivelul Bacăului, nu exista decât o singură publicaţie. „Nu e nevoie de mai multe. Unul singur e suficient”, spunea jurnalistul. Fără să-şi dea seama, americanul a anticipat ceea ce avea să se întâmple după nici aproape un deceniu de la plecarea lui: în Bacău a rămas un singur cotidian tipărit. Cauzele sunt multiple şi probabil că istoria va analiza şi va da verdict. Asta dacă va mai avea cui şi de ce. Pentru că, spre deosebire de alte oraşe moldave, gen Iaşi sau Vaslui, Bacăul a fost mereu atipic. Dacă presa postrevoluţionară va avea parte de „judecata” ei, care culminează cu digitalizarea informaţiei, trecând însă prin publicarea sau afişarea pe site-urile de presă a comunicatelor de presă publicate integral şi a unor articole, fără autor, cu tentă politică direcţionată, începuturile presei băcăuane rămân o istorie nu neapărut plăcută, dar cel puţin mult mai interesantă.

Cântecul din zori

Mihai  BUZNEA

 

L-am ascultat de nenumărate ori. Poate de mii de ori. A fost un privilegiu de care nu prea mulţi au avut parte. Trebuia să-ţi placă  o asemenea muzică. Nu era pentru toate urechile. Imi răsplătea, dacă vreţi, eforturile la care ziarul mă supunea, ediţie de ediţie, când ca secretar de redacţie, când ca ”ultim-prim-cititor”, sau altfel spus, în limbaj gazetăresc – ”cap limpede”,  pentru ca ştirile ultimei zile să ajungă, proaspete, la cititor, înainte ca acesta să-şi fi început programul diurn de lucru. Rotativa încheia un ciclu, spre a-l relua noaptea următoare într-un perpetuum mobile al cuvântului tipărit. Işi interpreta, în fiecare dimineaţă, marşul triumfal şi cântecul de leagăn cu care-şi trimitea slujitorii la culcare: echipele de ziarişti şi tipografi care dăduseră substanţă şi formă cronicii de-o clipă a zilei precedente, prefigurând-o pe următoarea. Sunetul din zori al rotativei era ca o simfonie a triumfului compusă în tipare de plumb. Prin el se confirma sintagma despre tipograf ca prelungire a condeiului reporterului. Iar poligrafia băcăuană îşi continua propria-i ascensiune printr-un demers viguros şi plin de îndrăzneală.

Ştefan OLTEANU (U.Z.P.)

Remember Nadia Comăneci – 60

Lacrimi şi aur, la Phenian


Startul în sezonul competiţional 1974 a fost neobişnuit de tardiv: trecuseră cinci luni fără nici un concurs! Nadia, Teodora, Georgeta şi celelalte colege ale lor intră în atmosfera de concurs abia pe 9 iunie¸ cu prilejul «Triunghiularului» Liceul de gimnastică - Denver Colorado (S.U.A.) şi o mai veche cunoştinţă, echipa poloneză W. K .S. «Zawisza» Bydgoszcz. Oneştencele au câştigat confortabil: 1. L.G. Oneşti 184,85 p; 2. Denver Colorado 181, 10 p; 3, W.K.S. «Zawisza» 155,75 p. Nadia Comăneci s-a clasat prima la individual compus, cu 37,50 p, urmată de Debbie Hill (Denver) 37,30 p şi Luminiţa Milea, cu 36,80 p, Nadia câştigând, de asemenea, la sărituri, paralele şi sol. Pe podium au mai urcat Georgeta Gabor, Teodora Ungureanu, Iuliana Marcu, Luminiţa Milea şi Mariana Cojanu. In faţa echipei antrenate de soţii Karolyi stătea acum cel mai mare obiectiv al anului 1974: cea de-a treia ediţie a «Cupei Prietenia». Intensitatea antrenamentelor a urcat din nou în graficul ţinut cu grijă de soţii Karolyi.

(Citiţi articolul integral!)

Carmen MIHALACHE

Un reporter care respectă
blazonul profesiei

Am avut câteva zile plăcute în care m-am plimbat cu domnul Neagu Udroiu prin toată lumea. Cunoscutul ziarist a fost un adevărat globe-trotteur, care a ajuns în multe locuri de pe mapamond, în câteva continente, ţări, capitale, unde a întâlnit mari personalităţi ale vieţii social-politice sau culturale. Şi ca ambasador, în Finlanda şi Estonia, a avut experienţe diverse şi interesante, pe care le-a povestit în multe pagini inspirate. Desigur, plimbarea mea a fost una în imaginaţie, intermediată de scrisul domniei sale, viu, atractiv, nuanţat, din volumul al doilea al lucrării „Jurnalismul -Studenţie fără frontiere”.

(Citiţi articolul integral!)