CONVOCARE

Joi, 24 mai 2018, ora 17, în sala de la SIF 2 "Moldova", se va desfăşura Adunarea Generală a membrilor Filialei Bacău a UZPR.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să-l contactaţi pe dl. Cornel Cepariu, preşedintele Filialei.

luni, 15 ianuarie 2018

Almanahul Uniunii Ziariştilor Profesionişti – Filiala Bacău


nr. 1, 2018

Chiar dacă Filiala Bacău a U.Z.P. a primit „botezul” abia în ultimul trimestru al lui 2017, iată că membrii ei s-au mobilizat şi au reuşit să realizeze „Almanahul 2018” într-un timp record. Meritul aparţine, în primul rând, lui Leonard Popa, cel care a selectat şi corectat materiale primite de la colegii jurnalişti. Tot el a urmărit tehnoredactarea şi tipărirea lucrării aşa încât, în primele zile ale lui ianuarie cititorii să se bucure de „Almanah”. Merită toate laudele Editura Smart Academic (director: Răzvan Pesa-Moza), tehnoredactorul Adrian Amalanci şi responsabilul cu ilustraţia, cunoscutul fotoreporter Ioan Bîşcă. De asemenea, caricaturile aparţin lui Victor Eugen Mihai (VEM).
În cele 172 de pagini, semnează reportaje, analize socio-economice, traduceri, comentarii şi eseuri Lialiana Adochiţei, Roxana Neagu-Cerghici, Ioan Bîşcă, Cornel Cepariu (un incitant reportaj: „Pe drumul podgoriilor – soare condensat în bobiţe de strugure, licorii divine, legende, pasiune şi muncă”), Silvia Pătrăşcanu, Ovidiu Pauliuc, Danuţ Dudu (cu o sinteză a evenimentelor economice din 2017 şi cu descifrarea tendinţelor pentru 2018), Dana Munteanu, Florin Crăciun, Mihai Buznea (în dublă iposază: reporter şi prozator), Romulus C. Busnea, Marius Manta, Mihaela Băbuşanu (cu un interesant grupaj de poezii), Leonard Popa (nu rataţi cele câteva „Pagini la întâmplare dintr-un jurnal cipriot”), Eugen Verman (proză scurtă), Dan Sion şi Ştefan Radu. Nu lipsesc horoscopul, anecdotele sau sfaturile pentru pescari. Foarte utile sunt mini-dicţionarul ziariştilor locali membri ai U.Z.P.R. şi calendarul aniversărilor culturale pentru 2018.
„Almanahul 2018” al U.Z.P. – Filiala Bacău este o frumoasă realizare a jurnaliştilor băcăuani, mai ales că este singura iniţiativă de acest fel din ţară. Un bun început care anunţă şi alte inţiative culturale în acest an. (Şt.R.)

O boală, un bătrân, un pat de spital (2)

Am ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe înaintea ambulanţei. Apare şi echipajul cu bolnava, încă în stare confuză. Mă apropii de targă, o mângâi şi îi spun că va fi bine, că în sfârşit, suntem la spital. Dau să intru în sala de consultaţii, dar mă opreşte gardianul: „ O să vă cheme doctorul dacă este nevoie!” Degeaba încerc să-i explic faptul că este vorba despre o persoană cu handicap grav şi sunt însoţitorul ei. El ştie mai bine, el îşi face meseria, de aia e plătit. Aşa că aştept. Şi aştept... Ambulanţierii pleacă . Pe traseu se intersectează cu un alt echipaj. După aparenţe şi ei aduc tot un bolnav cu accident vascular. Schimbă impresii. „Al nostru e varză , nu apucă mult”. Cât respect şi profesionalism...
(Citiţi mai departe!)

Anunţ important!

Precizări cu privire la plata cotizaţiei la U.Z.P.R.

CONTUL UZPR la Banca Comercială Română RO69 RNCB 0072 0497 0059 0001 Cu privire la posibile cotizaţii restante pe anul 2017 , vă infor...