Mihai Buznea – "Instant story”

Nu mai „iei ziarul”! Sau, mă rog, rar... Deschizi televizorul, care funcţionează sub forma unui background cu chef de ceartă. Auzi prea bine ce ţi se transmite – şi prima dată, şi a doua oară, ba chiar pentru o a treia oară, după un calup publicitar, când ţi se oferă re-înveşmântată aceeaşi informaţie. Ce vine pe surse, un oarecum mai elegant pentru realizatorii emisiunii de a se scuza în cazul în care... Şi ajungem în ciudatul punct când realizăm că totul e ultimativ, plin de importanţă, deşi... paradoxal ipotetic! Iar ţara se face, se desface după legile competiţiei ce domnesc întru totul. Şi da, ştirea trebuie să te subjuge, să te uluiască. Nu mai e timp pentru nuanţe, de interpretări; comentariile politice, economice etc. echivalează cu un lux. Şi cam totul se întâmplă în Bucureşti ori în „oraşul ăsta mare Romania”, după cum am auzit pe cineva exprimându-se fatal.

Evident că în toată această odioasă degringoladă, statutul jurnalistului de calitate e din ce în ce mai subminat. Câţi vor mai fi astăzi interesaţi să teoretizeze asupra ideii de „jurnalism narativ”? Câţi mai au priceperea să prezinte un subiect în termenii adecvaţi, folosind o limbă normată, eventual textele să aibă note distincte... Raportându-l la domeniul presei, rolul condeierului rămâne pe mai departe acela de a ieşi în lume, de a-şi căuta subiectele, de a incrimina impostura, de a aduce în prim plan ceea ce alţii vor să facă uitat. Publicistica trebuie să se lase circumscrisă de valori etice. Lumea în care trăim nu poate rămâne un simplu melanj haotic.

Ei bine, un apetit deosebit pentru faptul de viaţă dar mai ales un „chef de a pune lucrurile la punct” îl demonstrează noul volum al lui Mihai Buznea – „Instant stroy”, publicat spre finele lui 2017 la Editura „Ateneul scriitorilor”. Gazetar cu state vechi, autorul ne încredinţează fast enough câteva texte undeva la graniţa dintre moment - schiţă – poveste. Aflate între un comic sănătos şi satiră virulentă, „împricinaţii” lui Mihai Buznea au câte ceva din Miticii lui Caragiale. Să nu uităm însă că, privită de un ochi priceput, lumea caragialiană e uneori mai aproape de grotesc ori tragic. La fel, schiţele însufleţite ale autorului par a fi în mod absurd în căutarea unei identităţi cu neputinţă de recuperat. Posturile în care unele din personaje se află sunt nefireşti, frizează chiar neverosimilul (de văzut „Casa”!). Dar toate acestea se petrec din voia autorului, care ne încredinţează din off că toate subiectele au avut drept punct de plecare realitatea şi că, la urma urmelor, aşa cum zicea şi Sara Parriott – „ziaristica e literatură pe colţul mesei”.

Cartea e compartimentată de-a lungul a două capitole „Miere şi fiere”, „Viaţa ca o tragicomedie” – ce închid douăzeci şi patru de povestiri. Să ne înţelegem, nu vorbim despre arhitecturi ample, dostoievskiene, însă faptul de viaţă surprins, ce este acompaniat de o exprimare când lapidară, când „izvorând” dinspre toate registrele limbii, fac deopotrivă deliciul (atât cât este!) textelor! Acestea cuprind şarje în timp şi dincolo de acesta – cine pricepe, înţelege că râsul este sănătos dar şi... periculos! Mihai Buznea aşază în balanţă candoarea dragostei de altădată cu manelele literaturizate ale contemporaneităţii („Suge-o Ramona!”), coboară într-o frivolitate excesivă odată cu („Măciuca”), pentru a reveni cu nostalgie, în parte disimulată, când vine vorba de Cetatea Branului ori de chipurile aşezate-n arhetip ale unor ciobani. Dar fiecare poveste îşi are rostul ei. De fapt, această suită „bine-temperată” a grozăviilor comediei umane sunt note în marginalul unei profesii de credinţă. Cu siguranţă, rămâne de subliniat la final plăcerea (şi priceperea) confesiunii, precum şi o anume acuitate faţă de ceea ce încă mai poate fi salvat. Deşi scrisă cumva în răspăr, urmând principiului lui Baltasar Gracian, aceste pagini de literatură-pe-repede-înainte au misiunea de a prilejui o reîntâlnire cu firescul, de a scoate oraşul, dimpreună cu preţioasele-i marionete, de sub imaginea răvăşitoare a unui veşnic garaj apocaliptic.

Marius Manta