Constantin
GHERASIM

După evenimentele din 1898, când în comunitatea
locală s-a întremat un spirit de comunicare publică mai accentuat, pentru că
erau atâtea de spus, de explicat, de analizat, piaţa media locală a cunoscut un
proces de înflorire precum o grădină sub îngrijirea unor gospodari. Au apărut
mai multe ziare, posturi de radio şi staţii de televiziune. A existat o
efervescenţă şi-un dinamism care interesau nu doar masele, ci şi pe
politicienii şi oamenii de afaceri din zonă care s-au străduit într-o formă sau
alta să se implice în acest proces de comunicare publică. Astfel se scriau
anchete, se făceau analize şi reportaje care ajutau pe unii, în defavoarea
altora, păstrându-se (sau nu, după caz) un spirit de imparţialitate şi
obiectivitate. A existat o mişcare mediatică c-un dinamism care i-a mirat
inclusiv pe oamenii de presă americani, interesaţi de evoluţia presei locale.
Unul dintre aceştia, un tip din Texas, la vreo 50 de ani, destul de simpatic şi
comunicativ, care venise în zonă prin anii 2000, pentru o serie de dialoguri cu
jurnaliştii locali, s-a arătat mirat că există mai multe ziare în Bacău,
afirmând că în Statele Unite, în orăşele de nivelul Bacăului, nu exista decât o
singură publicaţie. „Nu e nevoie de mai multe. Unul singur e suficient”, spunea
jurnalistul. Fără să-şi dea seama, americanul a anticipat ceea ce avea să se
întâmple după nici aproape un deceniu de la plecarea lui: în Bacău a rămas un
singur cotidian tipărit. Cauzele sunt multiple şi probabil că istoria va
analiza şi va da verdict. Asta dacă va mai avea cui şi de ce. Pentru că, spre
deosebire de alte oraşe moldave, gen Iaşi sau Vaslui, Bacăul a fost mereu
atipic. Dacă presa postrevoluţionară va avea parte de „judecata” ei, care
culminează cu digitalizarea informaţiei, trecând însă prin publicarea sau
afişarea pe site-urile de presă a comunicatelor de presă publicate integral şi
a unor articole, fără autor, cu tentă politică direcţionată, începuturile
presei băcăuane rămân o istorie nu neapărut plăcută, dar cel puţin mult mai
interesantă.