Marius MANTAPentru mulţi, facebook-ul şi-a dovedit încă de la început utilitatea. În tot cazul, nu l-a contestat nimeni. Era un lanţ al prieteniei... instante, o mană cerească pentru anihilarea frustrărilor de orice fel. Apoi, treptat, a devenit câmpul de bătălie al unor mişcări de o transparenţă îndoielnică. Acum este inamicul public numărul unu. La ei, dar şi la noi. Comentariile sunt din ce în ce mai acide şi cred că nu mă hazardez dacă le voi considera, pe majoritatea, în contra firescului. M-au necăjit multe absurdităţi ori lipsa de coerenţă a argumentelor aruncate. Recunosc, personal nu am înţeles mai deloc acea campanie desfăşurată în detrimentul Bisericii Ortodoxe Române, cu punct de (îndoielnic) interes fată de Catedrala Neamului. Da, şi eu vreau spitale, şi eu îmi doresc şcoli care să intre în standardele europene, însă nu în detrimentul unui edificiu ce în chip simbolic are menirea de a marca pe deplin cei o sută de ani scurşi de la înfăptuirea României Mari. Sunt valori la care achiesez pe mai departe, sper să nu fiu unul dintre cei mult prea puţini. Dar materialul de faţă nu este despre necesitatea Catedralei Neamului, am cumva sentimentul că unora le poţi striga „adevărul în deşert” - vor rămâne pe mai departe, oarecum absurd, reticenţi şi extrem de violenţi / compulsivi. Iar dacă îmi daţi voie să amestec registrele, aş spune că şi eu #rezist, însă într-ale mele!
