Ştefan RADU

Au trebuit să treacă vreo câţiva ani
pentru ca breasla jurnaliştilor băcăuani (câtă mai este!) să întemeieze o
asociaţie care să o reprezinte. Am aderat la Uniunea Ziariştilor Profesionişti
din România şi am înfiinţat Filiala „Marius Mircu” – Bacău. Mulţi colegi din
ţară ne laudă pentru dinamismul grupului nostru. Am tipărit, deja, un almanah,
iar „Sportul băcăuan”, ce apare prin stăruinţa colegului nostru Leonard Popa,
este editat sub egida UZPR. Împreună (indiferent de publicaţia, radioul sau
televiziunea la care „prestează” fiecare), ziariştii băcăuani şi-au propus
proiecte ambiţioase pentru următoarea perioadă. Ştim că meseria asta stimulează
orgoliile, provoacă dispute, patimi şi chiar adversităţi (pe alocuri!), însă
dincolo de toate acestea ea înseamnă implicare voluntară în viaţa şi evoluţia
Cetăţii. Ziaristul este cronicarul vremurilor moderne, mereu în slujba
cititorilor săi, un haiduc înarmat cu verbul său, cu talentul şi entuziasmul
nedisimulat. El trăieşte, profesional, în spaţiul îngust şi tensionat
dintre guvernanţi şi guvernaţi. I se cere, adesea, să fie „imparţial”. Între
bine şi rău? Între minciună şi adevăr? Între fericire şi disperare? Este om şi,
mai ales, cetăţean: are bucurii şi necazuri, are opţiuni (filozofice, politice,
economice, religioase etc.), are simpatii şi antipatii… În consecinţă, de
fiecare dată când îşi expune public ideile este sclavul contextului (cultural,
politic, social, economic etc., dar şi familial, profesional sau emoţional).
Când dorim să acţionăm într-o direcţie sau alta nu sunt de-ajuns doar voinţa,
devotamentul sau resursele (materiale, financiare, morale sau de altă natură);
trebuie să ţinem seama şi de context. Medicina chineză antică ne învaţă că
tratamentul se aplică nu doar unei anumite boli, ci întregului organism.
Probabil că abordarea jurnalistică a unui subiect ar trebui să fie similară:
când scriem despre un fapt aparent izolat ar trebui să studiem „organismul”
social în ansamblul lui. Numai astfel am atinge un anume grad de…
imparţialitate.